Fondată la sfârșitul anului 2010 la inițiativa membrilor fondatori Feodot Neculai, Chersan Casian, Ichim Lucian, Platon Vasile, Toma Vasile și Gafon Iulian Asociația Culturală MIR are ca principal scop întreprinderea de acțiuni pentru apărarea și exercitarea drepturilor la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identităților etnice, lingvistice, spirituale și culturale ale etnicilor ruși lipoveni în ansamblul socio-economic național românesc și internațional. Activitățile constau în promovarea și întreprinderea de acțiuni de interes cultural, social, științific, umanitar și spritual, dezvoltarea de parteneriate între mediul socio-economic și mediul academic, participarea la activități umanitare și sociale, oferirea de donații din eventualele beneficii obținute din diverse manifestări culturale.
Asociației Culturale MIR, ca entitate de interes public, îi revine rolul de a media procesele instructiv-educative pentru a asigura descoperirea, renaşterea, dezvoltarea, cultivarea, conservarea, promovarea şi valorificarea artei şi culturii materiale şi spirituale ale rusilor lipoveni.
Plecând de la aceste deziderate, de-a lungul anilor s-au întreprins diverse proiecte, cel mai logeviv, chiar de la înființare, fiind ”DE LA SUFLET LA SUFLET” prin intermediul căruia, în preajma sărbătorilor ajutăm persoanele care au nevoie de un sprijin pentru a trece mai ușor penste traiul de zi cu zi. Cu ajutorul sponsorilor oferim acestor persoane alimente de bază și alte lucruri necesare unei gospodării.
Orice societate are din păcate și persoane care se confruntă cu diverse probleme (financiare, de sănătate, evenimente neprevăzute, etc.). Campania ”ÎMPREUNĂ PENTRU LUCA” a adunat suma de 5000 de lei și am ajutat o familie al cărei copil era încercat de o grea boală.
”AJUTĂ-ȚI APROAPELE” a însemnat ajutor pentru o familie cu doi copii minori a căror casă a fost afectată de un incendiu. Materiale de construcție, mobilier și electrocasnice au adus un zâmbet celor ce au trecut prin acest nefericit eveniment.
Cât privește partea spirituală, prin ”PĂSTRAREA ȘI CONTINUAREA PATRIMONIULUI CULTURAL ȘI SPIRITUAL LA RUȘII LIPOVENI” am sprijinit lăcașele de cult vechi sau cele în construcție care aparțin Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi pentru a le conserva sau a contribui la ridicarea acestora. Cu un buget de 20.000 de lei au fost finanțate ușile de la intrarea bisericii de rit vechi Sfinții Trei Ierarhi din satul Brătești, comuna Stolniceni Prăjescu. Un buget de 16.500 lei a fost alocat pentru execuția a 6 cruci starovere din lemn necesare cupolelor Bisericii de rit vechi Înălțarea Domnului, din Tg. Frumos, jud. Iași.
Copiii care studiază limba rusă maternă la școlile din Târgu Frumos și Brătești au fost și ei recompensați pentru munca depusă prin proiectul ”MOȘ CRĂCIUN ȘTIE LIMBA RUSĂ!”. După momentul artistic oferit de elevi, aceștia sunt recompensați cu dulciuri, pizza și alte bunătăți preferate de cei tineri. Acestea sunt doar o parte din numeroasele activități întreprinse de Asociația Culturală MIR de-a lungul celor 13 ani de activitate, iar cu ajutorul sponsorilor principali, grupul de firme EKY GRUP prin fondatorul Ion Echimov și RED POINT MEDIA prin Dumitru Sfecleș, a voluntarilor și a Bunului Dumnezeu sperăm să avem puterea să ducem la îndeplinire și provocarea următoarelor proiecte.